Un post lung...(part 3)

Am revenit pentru partea a treia a postului din seara aceasta.(geez, asta a sunat in stilul
"andreea esca")

Anii trec...anii repede trec...(continuarea o cam stie oricine)
Remember 9th grade?
Mai tineti minte cum era pe-atunci? Au trecut 2 ani si simt ca au trecut 20. Ce simpla si ce
frumoasa era viata de liceean, si viata in general, in clasa a 9-a...
Imi aduc aminte si acum impresiile din prima zi de scoala. Eram ca o oaie capiata prin clasa, m-am
asezat din prima in locul unde aveam sa stau un an intreg si simteam ca toata lumea e cu ochii pe
mine (probabil asa si era, eu fiind la fel de inalt stand jos ca majoritatea celorlalti stand in
picioare). Imi amintesc fiecare fata a fiecaruia din cei 29 de colegi de-ai mei in cel mai mic
detaliu.
Nici nu imi imaginam eu pe-atunci cat de frumos avea sa fie in clasa a 9-a. Eram mici si nebuni,
eram boboci, eram fascinati de viata la liceu...

Remember, micutule dadu, zilele cand eram colegi de banca? Remember ultima banca de pe randul de
la usa? Remember? Cat de mici si de nebuni eram...cantam in ore vama veche, ne bateam joc de
profi, radeam din orice, vorbeam excesiv de mult in engleza, idolatrizam aceeasi persoana de sex
feminin din clasa de la noi, eram pur si simplu niste tineri cu prea mult chef de viata si mult
prea multi hormoni misunand prin noi...

Remember joia, de la 6 la 8? Aveam logica si romana, ultimele 2 ore, si aproape in fiecare
saptamana ne strangeam toti baietii acasa la unul din noi, jucam whist, radeam, vorbeam, glumeam,
pur si simplu ne bucuram de viata.

Remember terenul de baschet? Locul ideal de chiulit in timpul zilei, indiferent de vreme, de
materia de la care ciuleam, acolo eram. Sentimentul acela unic ca jucam baschet pe terenul de la
dinicu, ca eram acolo, livin' the dream...inegalabil. Jucam cu o pasiune pe care n-am mai
regasit-o de atunci si pe care, probabil, n-o voi mai regasi.

Si acum...Acum ce a mai ramas?
Aproape nimic. Gasca de prieteni e o gloata razvratita si complet dezorganizata. Care mai de care
si-au gasit "componentele conexe" si au uitat complet de graful cel vechi. Grupul nu mai e
grup...Y se crede prea bun pentru muritorii de rand, X si Y nu se pot suporta, Z s-a schimbat prea
mult(a fost Q-izat), U e ocupat cu conducerea unui concern multinational, V cine stie ce mai face
etc etc...(X, Y, Z, V, U si Q sunt personaje fictive).

Remember, little dadu, the days of glory? Au trecut de mult...Clasa s-a schimbat(la propriu),
ultima banca din randul de la usa e cine-stie-pe-unde, si nu mai canta nimeni in ea...Acum
idolatrizam fiecare pe altcineva, si suntem(sau traim cu iluzia/impresia ce suntem) idolatrizati
la randul nostru, n-am mai ascultat vama veche de mult, n-am mai cantat de si mai mult...

Aceasta ultima parte din cel mai lung post pe care l-am scris vreodata intr-un interval de 3 ore
este dedicata clasei a 9-a si tuturor persoanelor/lucrurilor care au facut-o sa fie atat de
frumoasa: Colegilor, gastii de prieteni, oriunde ati fi acum, profilor de care faceam misto,
trupelor vama veche, r.e.m., blink, good charlotte si greenday pe care le cantam ca nebunii,
exasperand pe cele 2 colege din banca din fata, terenului de baschet, pachetului de carti si, nu
in ultimul rand, ultimei banci din randul de la usa. You will be forever remembered.
Punct.

Un post lung...(part 2)

Am revenit in actiune, cu burta plina si cu chef de tastat. Dar...despre ce?
TRing!! Uite un subiect bun: g.o.d.

g.o.d. aka Dumnezeu e un personaj foarte controversat. Adorat si injurat, blamat si idolatrizat,
fanatizat si utilizat in diverse scopuri murdare(a se citi propaganda, spalare de bani etc etc),
Dumnezeu ramane, probabil, personana(personalitatea, individul) cu cel mai mare trafic in
conversatiile de zi cu zi. Probabil, daca g.o.d. ar avea cont pe hi-5, cu poze semi-nud cu el si
sf. petre, ar pica serverele astora in 5 secunde din cauza commenturilor ce ar curge non-stop. Dar sa nu intindem coarda, nu vreau sa fiu trasnit subit de undeva de sus...

Totusi, de unde stie muritorul de rand in ce sa creada? Adica, are cam multe de ales, g.o.d. nu e
singurul zeu/demiurg/creator al universului, mai sunt destui altii. E ca un fel de cursa
electorala, in care fiecare partid (a se citi religie/secta/cult) incearca as isi atraga at mai
multi adepti care sa urmeze liderii spirituali ca niste oi capiate. Si, undeva sus, departe de
toate mis-masurile lumesti, tipic pamantene, stau zeii si joaca barbut. sau poker. sau friptea pe
aripi. sau de-a v-ati ascunselea pe dupa norisori albi si pufosi. sau "tara, tara, vrem ingerasi".
Imaginati-va un joc de paintball intre g.o.d. si scaraotchi...damn that would be fun.

Inchid toate parantezele deschise fictiv si fara anunt in prealabil, si revin la ideea initiala.
De unde stie omul simplu, de la tara, daca sa creada in dumnezeu sau in buddha? Probabil, daca
i-ai zice ca exista un personaj religios si o intreaga ideologie intemeiata pe veceul lui, te-ar
injura de mama focului. Omul simplu crede ce ii zice popa sa creada, si, implicit, da atatia bani
la biserica pentru iertarea pacatelor cat ii zice popa sa dea. Si atunci, de ce ne mai miram cand
vedem vreun membru al clerului plimbandu-se cu limuzina sau cu SUV-ul prin oras, cu radio trinitas dat la maxim, "cu maicutele-n masina si cu basi in portbagaj"? Sa nu ti se faca lehamite de toata treaba cu biserica?

Dupa tot ce am aberat mai sus, probabil veti presupune ca sunt ateu. Fals. Cred. In ce/cine, cum, cand...prefer sa pastrez pentru mine. Insa consider o mare ipocrizie ideea infipta in capul
oamenilor ca ar trebui sa existe o mijlocire pamanteasca intre om si dumnezeu. fiecare om are
dumnezeul lui, cu care comunica liber. Cam asa vad eu religia perfecta.

Uite ca am mai umplu o pagina cu aberatii. Ma apropii de obiectivul propus pentru seara asta. Mai am de scris o singura bucata din postul meu cel lung. Tineti aproape! (nu e o aluzie politica la
anumiti motani securisti:P).

Un post lung...(part 1)

Intr-o discutie pe eternul messenger cu un prieten, am fost "indemnat"(provocat, rugat etc etc) sa postez ceva lung. Oricat de mult despre orice, oricum, oriunde. Pentru a nu dezamagi persoana respectiva(pe asta nici eu n-o cred), sau, mai degraba, pentru a testa cate ineptii pot sa scriu pana obosesc, sit back and relax your eyeballs:

Afara e soare si ploua. Vantul a avut o rabufnire de orgoliu, dar acum s-a mai linistit, probabil plictisit si nebagat in seama. Soarele se duce sa se culce, obosit, surmenat sa tot priveasca oamenii mici, mici, mici cum se cred ei niste burice ale universului. "Nici nu stiu ei cat de mici si neinsemnati sunt, cu dramele lor cu tot. Dar lasa-i in mandria lor prosteasca...Atat au si ei, o singura putere si un singur motiv pentru existenta lor patetica: iluzia stupida a importantei lor exacerbate. Multi si prosti...si se mai cred si stapanii universului pe deasupra." Cam asta presupun ca gandeste soarele in fiecare seara, cand se duce la culcare in patul lui universal.

Paranteza: Oare in ce fel de pat se culca soarele? Ar trebui sa fie un pat al naibii de rezistent, la cat de tare arde soarele. O fi din lemn de abanos? Sau poate din fier forjat...Ori soarele o fi un tip mai "energic" si are nevoie de un pat cu apa? Am inchis paranteza.

Norii au impanzit cerul, in afara de un petec mic prin care mai straluceste soarele. Probabil e o dovada de respect pentru steaua care se duce la culcare, un fel de salva de tun pentru un batran general iesit la pensie. In rest, cerul e complet acoperit. Probabil e vreun miting de protest de-al norilor. O fi un miting anti-basesescu sau pro-basescu? Sau poate norii au un presedinte al lor, diferit de presedintele tarii deasupra careia stau? Atunci cum negociaza tara respectiva cu presedintele norilor pentru permisiunea de a ocupa spatiul aerian?

Pe pervazul de la camera mea a aterizat un porumbel. Acum sta nemiscat si se uita cu un ochi fix in ochii mei. Oare ce vrea sa-mi zica? Chiar, daca porumbeii ar vorbi, ce-ar zice ei? Ce limba ar vorbi? (Raspuns logic: "pasareasca, ba boule!". A, asa e, scuze pentru pierderea temporara a logicii.) Ma uit fix in ochiul porumbelului, incercand poate sa comumic intr-un fel. Ochiul lui nemiscat, mare, ma hipnotizeaza. In ochiul lui vad lumea. o lume mare, libera, o lume vazuta de sus, o lume ce se misca mult prea repede pentru noi, muritorii de rand care nu putem sa zburam. Lumea lui. Ii multumesc din ochi porumbelului, ii multumesc ca mi-a aratat cum e sa zbori, cum e sa fii ca el. El se uita fix la mine, apoi isi ia zborul, inapoi spre lumea lui.

Shitty.

Totul incepuse bine...dimineata aproape perfecta, scoala putina(a inceput tarziu si s-a terminat devreme) etc.
Undeva, ceva s-a rupt pe parcurs. In momentul asta sunt intr-un fel de transa suprarealista. Sangele meu supracofeinizat fuge ca nebunul prin vene, il simt undeva in gat... Inima mi-a luat-o razna(la propriu, cred ca am pulsul peste 200), capul sta sa explodeze. Pe scurt, stare shitty. Nervozitate, iritare, agitatie. Vreau sa fug, sa zbor, sa urlu. Vreau sa dorm, dar nu pot, asa ca ma plimb de nebun prin casa. Somebody please come and set me free...

[later edit] 3 ore si 10 ture de stadion mai tarziu, lucrurile au revenit la normal. Soarele apune dupa blocul din fata geamului meu, ca in fiecare seara. Lui ii dau toate nelinistile, grijile, temerile mele. Si el imi zambeste...

9 filme bune si o capodopera

In lipsa altor idei pt. posturi cat de cat de calitate, iata o lista cu 9 filme pe care le-am vazut/revazut de curand si pe care le recomand oricarui cinefil, "casual movie watcher" sau pur si simplu amator de arta.
(filmele nu sunt in ordinea preferintei, just random...imi vine foarte greu sa imi aleg un all-time favourite, lista e mult mai lunga de-atat)

1) Ocean's eleven - pur si simplu bun. un film pe care il privesti cu placere, care se misca bine, se aude bine si se vede excelent.

2) Angels in America - miniserie. adaptare dupa o piesa de teatru. al pacino si meryl streep geniali. film excelent.

3) Nasul 2 - considerat de majoritatea "cunoscatorilor" ca fiind cea mai buna parte din film. imi face o placere nebuna sa-l revad doar pe el, fara partile 1 si 3. pentru ca il stiu pe de rost :)

4) Closer - 4 actori foarte buni si un film...care te atinge "in all the right places".

5) Before sunrise - Ethan Hawke si Julie Delpy intr-un film...dulce. pur si simplu.

6) Before sunset - Aceiasi 2 actori de mai sus in continuarea primului film. dulce-amarui. la fel de bun ca primul, poate chiar mai bun.

7) Crash - de departe cel mai bun film scos la hollywood in ultimii 5 ani. il recomand cu deosebita caldura oricui. true work of art.

8) Babel - am mai pus eu un post despre el. bun.

9) Occident - singurul film romanesc din lista si, dupa mine, unul din cele mai bune filme romanesti de dupa '89. must see.

In final, piesa de rezistenta, "Six feet under" (cunoscut in Romania drept "sub pamant srl", transmis la hbo). Toate cele 6 sezoane formeaza o poveste aparent banala, insa povestita intr-un mod genial. Personal, il consider cel mai bun serial pe care l-am vazut vreodata. Punct.

Visul unei nopti de primavara

Iata ca a trecut si majoratul meu. Contrar asteptarilor(care erau bine intemeiate), m-am distrat destul de bine(cel putin asa imi amintesc). N-o sa fac precum colegul si partenerul meu de majorat radoo, n-o sa dau detalii tehnice, ci o sa povestesc totul din punctul meu de vedere.
In primul rand, trebuie precizat faptul ca punctul meu de vedere era cam volatil. De fapt, mie mi se pareau mai mult puncte colorate de vedere care se miscau in cerc...
Descrierea detaliata a faptelor o aveti pe blogul lui radoo(nu pun linkuri ca mi-e lene, uitati-va la blogroll daca vreti sa vedeti altceva in afara de blogul meu). Asa ca eu o sa prezint doar niste "highlights":
-pana pe la 10 a fost normal...am mancat, am vorbit, mai un fotbal, mai un banc, o atentie, o maslina etc.
-pe la 10 a inceput "distractia"...dans, muzica etc etc...
-"delectarile bahice" (de la bacchus, nu de la bahmuteanu, informati-va pe wikipedia) au inceput tot pe la 10...
-"beatitudinea" a continuat pana dupa 12...imi amintesc ca eram cuprins de o stare euforica("lume, cat te iubesc!/sufletul mi-e bomba, explodez!" sau ceva de genu'):
-pe la 12 am fost aruncat de 18 ori spre luna, apoi stropit cam peste tot cu sampanie;
-dupa 12 petrecerea a continuat neintrerupta pana pe la 2-3, dans frenetic pe diverse genuri muzicale(de la trance pana pe la rock), apoi jumate de ora de "polemici politice cu godies si dadu" pe tema "basescu vs geoana", apoi...de aici nu prea imi mai amintesc bine, cred ca am adormit pe la 4;
-un actor principal a fost "mr. grant si licoarea lui magica", care a fost, pe rand, aclamat si declamat ovationat si ostracizat, idolatrizat si condamnat, cel mai important lucru e ca a fost consumat si ne-a facut pe toti sa ne simtim bine (adica pe mine, pe godies si pe caporalu');
Rezultatele petrecerii: mahmureala, dor, un sentiment frumos de "eh, that was nice", fericire, oboseala etc etc.
All in all, a fost o petrecere reusita(zic eu). GG tuturor, onoarea e de partea mea avand ca invitati pe majoritatea persoanelor cu care as petrece oricand(plus alte cateva, absente din motive regretabile).
Cea mai tare amintire: noi toti, sarind in cerc si cantand "am doar 18 ani...".

Apatic.

Ziua de azi se poate descrie foarte usor: 100% ca moneda_nationala_a_botswanei. Total aiurea, total nefolositoare, total plictisitoare, total demoralizanta.
Afara-soare, nici un nor pe cer de la ora 8 pana dupa-amiaza, floricele, fluturasi...
In mine-furtuna.
Urmeaza o dupa-amiaza de alergat, cumparat, pregatiri pt. "main event"-ul(TM Radoo) de maine...care numai main event nu mai e...2 zile pe care mai degraba le-as dormi decat sa ma prefac ca ma distrez. Dar, cine stie, poate chiar o sa ma distrez(slabe sanse, dar ma bazez pe mr. Grant si pe a lui licoare magica).
Punct. Si de la capat.

Home is where the heart is(part 2)

Orasul meu e..mic. Mic si gol. Gol pe dinauntru, caci, la prima vedere, forfota de dimineata imi aduce aminte de metropolele aglomerate "de la ei" (nu Londra sau NY, ci mai degraba Calcutta sau Kuala Lumpur). Singura diferenta intre noi si orasele mai sus mentionate e ca "ei" mai au si alte zone in afara de mahalalele de la periferie.
Orasul meu e aproape la munte. De fapt, e "aproape" multe lucruri: aproape municipiu, aproape placut, aproape linistit, aproape viu. Orasul in sine n-ar fi atat de anost daca ar fi lipsit de cladiri. Mediul natural e perfect: dealuri paduri, muntele aproape, veri frumoase, ierni blande etc. Orasul nostru e un amalgam de nou si vechi, o corcitura intre "oras istoric, cultural" si cartierul Ferentari.
Orasul ca orasul, el ar mai putea fi tolerat daca ar fi gol. CAci oamenii care-l populeaza sunt adevarata problema. Se autointituleaza "musceleni"(cica se oftica daca-i faci munteni). Sunt rai, invidiosi, individualisti, se cred buricul pamantului, sunt in mare parte inculti(jumatate din populatia orasului a fost adusa cu forta de catre nea' Ceasca din comunele din jur ca sa lucreze la "uzina") si au mereu la ei o arma semiautomata, in caz ca se iveste capra vreunui vecin. Bineinteles, mai sunt si exceptii, dar in mare cam asta le e soiul.
Deci, ca sa recapitulam: oras mic, arata ca naiba, oameni nesuferiti => dorinta mea din ce in ce mai puternica de a pleca de aici fara sa mai privesc vreodata in urma(eliberare ce va veni o data cu admiterea la facultate).
Motto: "Luati-va orasul si faceti bors cu el, pe mine ma doare exact in locul unde nu straluceste niciodata soarele..."
Apropo, in ultima jumatate de ora am aberat(mai bine zis am irosit cuvinte si timp) despre locul pe care il numesc "acasa". Imagine my life...

Optspe'

Mai sunt cateva ore si voi fi, oficial, major. De fapt, voi implini varsta care atesta ca esti major. Pentru ca maturizarea nu se face intr-o secunda, ci in mii si mii de secunde in care esti copil sau adult sau cate putin din fiecare.
Privind inapoi, nu simt vreun pic de nostalgie. Exista sentimentul ca ar fi putut fi mai bine, ca as fi putut sa profit mai mult de copilaria mea, dar, asta e..."you'll never change what's been and gone". Pastrez amintirile (fie ele frumoase ori mai putin frumoase) si merg mai departe.
Niciodata nu mi-a placut ignoranta aceea specifica perioadei de copilarie. Am vrut mereu, si vreau in continuare, sa stiu mai mult, sa simt mai mult, sa fiu mai mult...Privirea inainte, mereu inainte, spre un viitor pe care nu mi-l mai fac altii si care depinde numai de mine, spre un cer mai senin, spre o iarba mai verde si spre noi limite ce asteapta sa fie distruse.
It's the end of the world as i know it...and i feel fine :)

The bed of our dreams

Azi, in timp ce discutam cu cineva pe eternul messenger, a venit la un moment dat vorba despre
pat. In momentul acela mi-am dat seama cat de orb am fost pana atunci. Patul e cel mai important
obiect pe care il folosim zi de zi. Omul modern nu poate trai fara el. Fie ca e o canapea, pat
dublu, triplu, matrimonial, suspendat, patul e cel mai bun prieten al omului. Patul nu te
dezamageste niciodata, patul te asteapta cuminte in fiecare seara, patul nu te grabeste niciodata
sa te asezi in el, patul nu se plange nicodata ca il "bruschezi" sau ca sari in el, patul nu se
supara daca il neglijezi sau daca nu l-ai mai aranjat de o luna, patul nu te minte. Asa ca,
rugamintea mea este ca, din cand in cand, sa va ganditi la patul vostru si la ce ati fi voi fara
el. Eu stiu ca ii datorez multe si ii sunt etern recunoscator pentru noptile cu vise frumoase si
somn linistit.

Milk and toast and honey

De fapt, e mai mult "milk and toast and coffe" dar nu asta e important.
Dimineata de azi a fost perfecta. Din toate punctele de vedere. Trezire perfecta, ora 7:30, mic-dejun preparat "ca la carte" de subsemnatul, un adevarat orgasm al papilelor gustative. Apoi cafeaua noastra cea de toate zilele, savurata pe balcon, in lumina palida a soarelui care motaia undeva, la o palma deasupra dealurilor. Ciresul din fata blocului a crescut, isi intindea mugurii, fericit, sub nasul meu(ciresul asta are valoare sentimentala, il stiu de cand atingea etajul 1...eu stau la 3), vantul adia imperceptibil, probabil inca molesit, uimit si el de perfectiunea diminetii.
Azi vreau sa fac tot. Sunt plin de energie. Afara e soare si primavara, in mine e soare si primavara...

Home is where the heart is(part 1)

Home is where the heart is...
Cat de adevarat. Numai ca eu nu mai stiu unde e casa mea(implicit si partea cu "heart"-ul). Pastele l-am petrecut la R___, orasul unde m-am nascut. Si unde am trait 13 ani, adica mai mult de jumatate din viata mea. Acolo era locul pe care l-am numit "acasa" atata timp. Si acum e...doar un oras. Un oras mediu ca marime, mediocru ca aspect, plin de praf si de oameni ale caror fete sunt atat de sterse si al caror fel de a vorbi suna atat de fals acum. Si totusi, de ce ma bucur nespus de fiecare data cand cutreier de nebun strazile vechiului oras? Pentru ca e al meu, pentru ca a fost al meu atata timp si pentru ca va fi mereu...E sublim si hidos, special si mediocru, "acasa" si "locul unde ma duc in vacanta si unde ma plcitisesc la culme" in acelasi timp.
Totusi, nu pot sa spun "acasa" acestui loc, pentru ca pur si simplu nu mai locuiesc aici. La nivel strict abstract, filozofic, da, se poate spune, dar la fel de mult se poate sa fie doar nostalgia anilor pierduti...oricum ar fi, "i'm still searching for a place to call my home"...

O scoala mai buna(part 2)

Azi a fost ultima zi de training. Uite ca pun si un link mai explicit(unde vor explica cei cu cimentul cum sta treaba, ca sa-mi scurteze mie munca). Pe scurt, a fost...genial. In 5 zile...pe langa faptul ca am invatat tot felul de lucruri care or sa ma ajute(sunt convins) mai tarziu in cariera, am aflat ca se poate si o altfel de scoala(din nou jos cu sistemul de invatamant din Romania!!), m-am descoperit mult mai bine pe mine, am aflat mult mai multe despre cine sunt si ce vreau, mi-am stabilit niste obiective pt. viitor(l-am "proiectat") si, bineinteles, m-am distrat enorm. Detalii "tehnice" nu pot/vreau sa dau acum, pentru ca pur si simpu, ar insemna prea mult de tastat(plus scanat manual, plus upload-at poze etc). Pozele cu noi in diferite ipostaze pe parcursul cursului vor veni, probabil, saptamana viitoare.
P.S.: Am uitat sa spun care sunt cele mai importante lucruri pe care le-am invatat:
1) Holcim nu polueaza!!!
2) Holcim rulz!!!
3) Holcim rulz even more!!!
4) Holcim nu polueaza!!! Extraterestrii fac asta...
(concluzii trase in urma stagiului de "indoctrinare" de saptamana asta... :D).
Peace everybody and a world without cement dust!!!
(apropo, daca se hotaraste cineva sa ia in serios ultima parte a postului, va trebui sa-l dezamagesc...holcim de fapt a bagat doar banii in chestia asta, de restul s-a ocupat firma de consultanta & training Corporate Dynamics, gg trainerilor Mihai si Iulian, you guys rule)

O scoala mai buna

N-am mai postat de ceva timp pentru ca am fost ocupat. Destul de mult.
De trei zile particip intr-un program de "training" pentru tineret, organizat de o firma multinationala cu fabrica pe la noi prin oras(cam singura intreprindere mai mare care functioneaza pe la noi). E un curs modern despre cum sa-ti contruiesti viitorul. Un "insight" care ar trebui sa ne arate cum sunt trainingurile la care mai mult ca sigur o sa participam mai tarziu, in cariera. Invat multe lucruri interesante, timpul petrecut aici e mult mai bine folosit decat la scoala. Comunicare, lucru in echipa, tot felul de chestii care tin de psihologia relatiilor interumane, termeni si idei de care o sa ne lovim mai tarziu si multe altele care nu-mi trec acum prin minte. Dar in primul rand, cel mai important lucru este ca programul e motivator. In fiecare zi, unul din trainerii nostri ne zice: "Sunteti la varsta la care puteti sa faceti orice din voi. Important e sa vreti". Aceste fraze au ajuns un fel de "motto" pentru mine, ma simt mult mai motivat, mai determinat sa fac ceva cu viata mea, sa reusesc.
Mai am inca 2 zile de curs, in care sunt sigur ca voi acumula niste cunostinte extrem de folositoare, pe care le astept cu nerabdare.
A, inca ceva: cursul e extrem de distractiv si de interactiv. In alte cuvinte, super tare frate! GG Holcim(uite ca pana la urma fac si putina publicitate :P ).

Elogiu unei clipe de fericire

Postul acesta este doar atat: un elogiu unei clipe de fericire. N-o sa dau detalii , n-o sa povestesc nimic, pentru ca fericirea e mult prea scurta si mult prea mareata pentru a fi jignita dandu-i nume sau exprimand-o in cuvinte. Clipa mea de fericire e a mea si numai a mea, iar "restul nubilor" nu stiu ce inseamna, nici nu stiu cat de pretioasa e.