Supradoza

I'm a junkie. An addict.

A inceput ciudat, cu o supradoza. Simteam drogul in vene, imi rascolea fiecare celula in parte.
Era ceva ce nu mai simtisem de mult, acea euforie dureroasa; demonica si paradisiaca in acelasi
timp. Dupa prima doza nu m-am mai putut abtine. Vroiam in permanenta sa regasesc acea senzatie unica si perfecta. Am devenit dependent. Constientizam asta doar atunci cand ma privam perioade mai lungi de cateva ore de drogul care, in scurt timp, devenise indispensabil. Nu mai vroiam sa simt altceva, nu mai vroiam sa traiesc altceva, drogul era tot ce vroiam, n-aveam nevoie de nimic altceva in afara de senzatia supranaturala a drogului inundandu-mi venele, cufundandu-ma intr-o lume de vis, o lume a mea, departe de toate rahaturile vietii. Totusi, aveam nevoie mereu de mai mult. Dozele normale nu ma mai satisfaceau. Simteam ca sunt dependent cu adevarat, incurabil, irecuperabil. Si eram fericit.

Pana cand, intr-o zi, drogul s-a terminat. Pur si simplu nu mai era, nu mai puteam sa mi-l procur. Am fost fortat sa ma las. Am intrat la dezintoxicare, unde inca ma mai zbat intre agonie si liniste, intre sevraj si seninatate. Ce faci cand singura ta sursa de fericire, singurul lucru
care te mai tinea pe drumul stramt al sanatatii mintale, dispare? Evident, o iei de la capat. Cu
greu, cu zbateri si sfortari supraomenesti, dar fara drog. Poate e mai bine asa. E cert, acum sunt
mai sanatos, sunt din nou pe drumul cel bun, incerc sa scap de dependenta. Dar, in acelasi timp,
am pierdut unicul lucru care putea sa ma scoata din banalitate, din mediocritatea existentei
zilnice, care ma transporta intr-un loc mai bun, unde eram oricine vroiam sa fiu.
Merg mai departe, cu speranta si fara regrete, doar cu un gust amar si, din cand in cand, cu o
scurta amintire a zilelor cand eram dependent. Astept sa se termine perioada de dezintoxicare,
astept sa revin la normal.

Ca sa o pot lua de la capat.



Disclaimer: Acest post nu trebuie, in nici un caz, luat ad literam.