"Te oftici?" "Da, ma oftic!"

Singuratate apriga. O revolta adanca imi rascoleste sufletul si ma lasa prada deznadejdii. "De ce a trebuit sa fie asa?". O singura intrebare ma macina, iar eu ma zbat ca un leu turbat in cusca sortii, constient si in acelasi timp inversunat impotriva futilitatii zbaterilor mele. "Asa a fost sa fie" e raspunsul care ma umple de ura.
Ura impotriva lor. A tuturor. Suflete seci, banale si umile. De ce trebuie sa ma traga ei in jos, cu orasul lor cu tot, indata ce apuc sa gust o bucatica de fericire?
E in firea lor sa fie asa. Ea ar fi trebuit sa ma salveze. Dar e prea departe. Si, poate, prea tarziu. Inca un an cu ei, inca un an fara...numele ei imi scapa printre buze, ca o naluca, un miraj in desertul pe care il strabat neicetat de atata timp.
Fata-morgana
Fericire dulce-amaruie
Desertul din mine