Summer?

Avand in vedere ca sarmanul meu calculator a sucombat din cauza caldurii, iar biroul meu se afla in cel mai racoros colt din apartament, m-am gandit sa ma asez la el, sa pun mana pe foaie & pix si sa mai aberez cate ceva, sa mai fericesc putin cititorii fideli (cei 2 sau 3 pe care ii santejez si ii oblig sa-mi citeasca dejectiile intelectuale).

Afara e cald. Dar presupun ca n-aveti nevoie sa va spun eu asta, puteti sa verificati si voi scotand o mana pe geam si asteptand sa se parjoleasca. Tara arde si eu...eu nu ma pieptan, dar fac un lucru aproape la fel de nefolositor. Consum energie, cerneala, hartie si neuroni, cand as putea, pur si simplu, sa...Sa ce?

Vara e frustranta prin simplul fapt ca n-ai ce face. Bun, mai iesi cu prietenii/prietena, o data, de 2 ori, de 3 ori, dar pana la urma tot te plictisesti si, paradoxal, astepti inevitabila zi cand zici "vreau inapoi la scoala".Pentru ca vara e "fun" pana la un punct. Dupa ce ai depasit acel punct....well..nu mai e "fun". Si caldura pe care abia o asteptai incepe sa te exaspereze, si iti dai brusc seama ca prietenii/prietena sunt....aceiasi si spui: "Hey, asta nu e vara pe care mi-o doream!".

Tought luck.

Sucks for you.

Bummer, dude...

"Te oftici?" "Da, ma oftic!"

Singuratate apriga. O revolta adanca imi rascoleste sufletul si ma lasa prada deznadejdii. "De ce a trebuit sa fie asa?". O singura intrebare ma macina, iar eu ma zbat ca un leu turbat in cusca sortii, constient si in acelasi timp inversunat impotriva futilitatii zbaterilor mele. "Asa a fost sa fie" e raspunsul care ma umple de ura.
Ura impotriva lor. A tuturor. Suflete seci, banale si umile. De ce trebuie sa ma traga ei in jos, cu orasul lor cu tot, indata ce apuc sa gust o bucatica de fericire?
E in firea lor sa fie asa. Ea ar fi trebuit sa ma salveze. Dar e prea departe. Si, poate, prea tarziu. Inca un an cu ei, inca un an fara...numele ei imi scapa printre buze, ca o naluca, un miraj in desertul pe care il strabat neicetat de atata timp.
Fata-morgana
Fericire dulce-amaruie
Desertul din mine

Blestemul foii albe

"Scrie despre neputinta de a scrie", m-a sfatuit un prieten dupa ce l-am rugat sa ma ajute cu o tema pentru un post. Iata ce a iesit:

Foaia din fata mea e alba. Blestemul foii imaculate ma urmareste de ceva vreme si nu vrea sa ma elibereze din ghearele-i salbatice. Ganduri, idei, sentimente imi zboara prin fata cu o viteza prea mare pentru ca eu sa pot sa le prind si sa le astern pe hartie. Incerc sa ma "fortez". Ma uit pe geam si incerc sa descriu ceea ce vad.
Ce vad? Aceeasi priveliste de 3 ani, nimic nu s-a schimbat de cand am privit intaia oara pe geamul camerei mele: aceleasi blocuri, aceeasi casa veche, aceeasi salcie batrana, aceiasi brazi. Doar eu nu mai sunt acelasi. In 3 ani m-am schimbat mai mult decat in tot restul vietii mele.

Gandurile imi zboara aiurea, incapatanandu-se sa nu se concretizeze. Foaia ramane alba, neatinsa. Sunt constient ca am nenumarate variante de a o umple, dar tocmai aceasta infinitate de optiuni ma blocheaza. Nu pot sa scriu despre "orice".

nu pot sa scriu...si totusi...foaia nu mai e alba.

Food for the soul

Din lipsa de idei constructive, m-am hotarat sa postez niste recomandari muzicale. Daca tot imi petrec mare parte din zi cu muzica pe langa mine, in casti/boxe, de ce sa nu scriu cate ceva despre ea?
Recent au aparut albume noi ale unor formatii destul de cunoscute, albume asteptate de fani de ceva timp.

In primul rand, Good Charlotte, cu al lor "Good morning revival". bunicel. Straluceste dar nu lumineaza, precum intreaga lor creatie muzicala de pana acum. Acelasi stil pop-punk relativ comercial, cu linie melodica destul de nice, instrumentatie ok, versuri cam prea "straightforward" pentru gustul meu, dar acceptabile. Per total, un album ok, dar sunt putin dezamagit de baietii de la GC. Putea sa iasa mai bine. piese cu steluta: "The river" si "Dance floor anthem".

Linkin Park. "minutes to midnight" s-a vrut a fi un pas inainte spre un rock mai matur si, in mare parte, presupun ca au reusit. Maybe it's just me, dar am observat o scadere a frecventei de lamentari si invective la adresa existentei lor patetice si la cat de "torn" si "broken" sunt ei (ei fiind eurile lor lirice) si o inclinatie spre "social responasbility" in cateve din piese (inclusiv what i've done). Soundul e bun. Mai bun ca pana acum, zic eu, nefiind un mare fan LP. Ca impresie generala, albumul e bun. Piese cu steluta: "What i've done", "In between", "In pieces", "Hands held high".

The Killers. Recent au inceput sa apara pe la radio, au si un videoclip parca. Mi-au trezit interesul cu piesa "for reasons unknown" si am downloadat albumul. Si am fost placut surprins. Sufletul meu de alternativist a fost uns de acordurile baietilor. Sunt chiar buni. De azi dimineata (adica de vreo 4 ore) albumul lor ("Sam's Town") e pus pe repeat la mine in playlist si nu m-am plictisit inca. Il recomand oricarui individ cu o oarecare cultura muzicala sau pur si simplu inclinatie spre genul asta de muzica. Thumbs up si 10 respect points pt tipii astia. Piese cu steluta: "When you were young", "Bling", "For reasons unknown", "Read my mind", "This river is wild"(2 stelute pentru piesa asta).

Cateva mii de cuvinte

Orice oras are o viata proprie. O viata a lui, independenta de vietile mici ale locuitorilor sai. Creat de ei, orasul ajunge sa ii domine, sa ii influenteze, sa ii subjuge.

Orasul meu, oricat de mic, sec, insignifiant ar parea, nu se abate de la regula. Fiecare straduta respira viata, fara a avea nevoie de oameni sa o insufleteasca.

Incep azi un mini-proiect personal, un proiect fotografic prin care incerc sa redau viata orasului meu. Nu sunt fotograf profesionist, nici macar semiprofesionist, camera nu e nici ea mai mult decat un aparat pentru turisti si fotografi de ocazie, dar, daca din 100 de poze, macar una reuseste sa spuna ceva, sa redea acea viata abia perceptibila a strazilor, atunci voi considera proiectul un succes.

Dar cred ca m-am intins prea mult cu vorba. Sa lasam orasul sa vorbeasca:

Operatie pe cord inchis

O fractiune de secunda. Un moment. O halucinatie. Sau a fost aievea? O singura privire a fost de ajuns pentru ca rani pe care le credeam demult inchise sa mai sangereze o data. O privire in care am putut citi totul: trecut, prezent, chiar si viitor. o privire prin prisma careia tot ce a fost capata o noua culoare, un nou inteles, pe care nu l-am putut vedea din cauza mandriei, sau a fericirii, sau a durerii.

Fericirea, sau mai degraba iluzia ei, ramane o amintire placuta (in pofida multimii de dezamagiri si tristeti care o precedau si care au urmat-o) pana in momentul in care ni se infatiseaza adevarul, ca o revelatie, ca o cortina insangerata cazand peste scena trcutului, dezvaluind o alta varianta a intamplarilor, dand intelesuri noi rolurilor atat de abil jucate pentru a ascunde manipularile meschine din spatele clipelor de fericire.

Momentul deziluziei, revelator si dureros in acelasi timp, e in acelasi timp momentul eliberarii. Ranile vechi mai sangereaza o data, fulgerator de repede, si apoi se inchid, lasand in urma lor o liniste dezarmanta si un gand ce se repeta psihedelic: "Cum am putut sa cred ca...".

...am fost primul

...am fost ultimul

...am fost singurul

...am fost special

...a fost altfel

...n-o sa se termine

...o sa detin controlul

...n-o sa regret nimic

...n-o sa ma las pacalit

...n-o sa ma schimbe

...nu ma va uita

In orice varianta ar veni, acel ultim gand sigileaza totul, inchide rana.Fiecare sfarsit deschide posibilitati catre noi inceputuri. Mergem mai departe, cu lectia invatata si cu iluzia ca data viitoare nu va mai fi la fel. Si la fel e intotdeauna.

Ce ironic...Singurul lucru la care pot sa ma gandesc acum e acel cliseu prezent in toate filmele/serialele cu medici..."Time of death: 21:10".

Dragoste de Vara

Nu exista anotimp care sa ne aminteasca atat de brutal de efemeritatea existentei decat vara. Pentru ca vara e facuta sa fie traita brusc, in forta, cu sufletul si nu cu mintea. Ea trebuie simtita si nu gandita.
Vara creeaza intotdeauna conditiile optime pentru o descarcare statica a spiritului, pentro o minimizare a constientei si o maximizare a instinctelor. Caldura excesiva moleseste simturile, soarele adoarme pana si mintile cele mai lucide.
Vara, cu totii ne simtim mai usori. Descarcati de griji, de probleme, dramele noastre isi pierd din importanta, topite de canicula. Suntem mai liberi, nu ne mai simtim sufocati de presiunea unui colectiv impus, cu care nu vrem sa avem de-a face, putem sa ne alegem prietenii cu care ne vedem, putem sa fim singuri oricat de mult vrem sau avem nevoie.
Pentru ca vara trece. Se pierde in amintire atat de repede, incat, in absenta ei, nu putem sa ne-o imaginam, ne intrebam daca a existat cu adevarat sau a fost doar un vis.
De ce iubim vara? Pentru toate motivele de mai sus si pentru inca multe altele. Pentru vacanta, pentru plaja, pentru mare, pentru diminetile superbe si serile care nu se mai termina, pentru iubirile de-o vara, pentru ploile de vara, pentru vara in sine.