Zi maronie

Nu stiu cum sa desriu ziua de zi pe scurt, asa ca voi pune aici o povestire amanuntita a celei mai
proaste zile de anul asta.

Incepuse bine. Sunt obisnuit cu trezirea la 6, asa ca n-am avut probleme. Azi a fost olimpiada de
informatica. Faza judeteana. Eveniment important, pentru ca trebuia sa fac ceva bun si sa ma
calific la nationala (asa cum am facut anul trecut). Dar n-a fost sa fie. Deci, dimineata:
trezire, mic dejun, cafea, plecat de acasa(mama urandu-mi bafta de vreo 20 de ori...). Ajuns la
liceu, locul de intalnire pentru toti tinerii aspiranti la glorie printre biti si bytes, asteptam
vreo 30min microbuzul care trebuia sa ne duca la locul fatidic al olimpiadei. Locul fatidic e in
P..., resedinta judetului meu. Dupa vreo ora de mers in hopuri si ritmuri salbatice de manele(zic
mersi ca am fost inspirat si am prins loc pe scaun) ajungem. Coboram, intampinati de profa de
info, cu un zambet sinistru pe fata in care se oglindeau toate sperantele ei la calificarea mea.
Intram in laboratoare, stau degeaba inca vreo jumate de ora(cine lucreaza la calculatorul ala in
timpul scolii are niste timpi excelenti de batut la minesweeper:D ), dupa care vin, in sfarsit,
subiectele. 2 pagini. Citesc prima problema, injur in gand. Naspa. O citesc pe a doua, injur in
gand in repetate randuri. Ma chinui sa descifrez ce trebuie sa fac de fapt la problema a doua timp
de inca vreo 20 de minute, dupa care o las balta. "las' ca am timp mai incolo, hai sa incerc ceva
la prima, poate merge." Umplu doua ciorne, dupa care ma uit la ceas. "SHIT!!" a trcut o ora si eu
nu am nimic concret nici pe foaie, iar la calculator aparuse screensaverul. Intru in criza. Timp
de cateva minute lungi incerc sa ma calmez, sa "clear my head", sa-mi concentrez materia cenusie
intr-un punct, fara folos. In restul timpului am incercat sa pun in aplicare niste idei care stiam
ca sunt sortite esecului crunt. Dar totusi am incercat, pt ca nu puteam sa plec din sala dupa 2
ore. La iesire, vorbesc putin cu un coleg, aflu cu stupoare ca el se asteapta la 10 puncte(din
200) si incep sa sper. Asta a fost lucrul care mi-a pus capac. Speranta ca, poate, printr-un
miracol, o sa iau si eu niste puncte. "poate n-a facut nimeni nimic...".

Ne intalnim cu totii, mergem la McDonalds. Mancam in tihna si ne intoarcem. Inca o ora de
asteptat(asteptam sa intram la evaluarea programelor, cica ne dau rezultatele pe loc). Intru
printre primii (halucinatie: pe usa scria mare versul apoteotic al lui Dante: "Lasciati ogni
sperantza..."), ma indrept spre calculator. Urmatoarele 2-3 minute nu mi le mai amintesc, cred ca
au fost refulate de catre creierul meu...tot ce stiu e ca ieseam din sala intrebat de toti "Cat?
CAT?" si eu raspund sec: "0".

De aici incolo totul a mers drept in jos...intr-o prapastie care parea ca nu se mai termina.
Plecam, pe drum sunt sunat de cativa colegi, le zic rezultatul, se aud rasete malefice de invidie
si ciuda. Inchid. Pornim. Pe drum, manele, si mai multe manele, date din ce in ce mai tare. Ma
suna parintii, le zic ce-am facut si inchid. Sec. Ajuns acasa, aceiasi parinti: "Ce-ai facut? Au
fost grele?" "Nu, au fost simple da sunt eu prost. DUH!!! Daca erau simple nu luam 0. 0!!!!"
Acuma scriu postul...credeam ca o sa ma descarc de toata energia negativa, dar se pare ca am
amplificat efectul. Acuma sunt bombardat pe messenger de alti colegi care vor sa stie unde si cand
e nationala (ironie pura si nemiloasa). A perfectly stupid ending to a perfectly stupid day...