One foot in the grave, one foot in the shower

Da, stiu, n-am mai scris de mult si da, stiu, am zis ca ma tin de blog si ca postez mai des; evident, nu s-a intamplat asta, dar nu cred ca mira pe nimeni.
Sambata noapte a fost majoratul Ramonei, foarte reusit, food, drink, friends & good music. M-am dus cu o durere de masea si m-am intors cu o raceala de proportii epice. Drept rezultat, azi nu prea ma duc la scoala. Totusi, cand ma gandesc ca trebuie sa trec pe la vreo 2 doctori, din care unul e dentist, scoala nu mai suna asa de rau (intre 5-6 ore de plictiseala si 10-15 minute de groaza simtind cum imi sunt scrijeliti dintii, aleg plictiseala oricand).
Duminica mi-am exercitat dreptul democratic de a pune stampile pe chestii si a le introduce, apoi, in urne. N-o sa intru in discutii politice, sunt destui analisti pentru asta. N-o sa spun ca prezenta la vot foarte mica indica faptul ca pe romani ii cam doare in fund cine ii conduce/reprezinta, prin urmare tara se cam duce de rapa; n-o sa comentez referendumul inutil si populist al personajului cu chelie proeminenta si ranjet schizofrenic; o sa ma privesc, resemnat, rezultatele votului si o sa observ, inca o data, ca sunt niste rezultate extrem de previzibile din partea unei mase amorfe de oameni prost informati, influentabili si extrem de previzibili pe care mai-marii nostri ii numesc popor.
Poporul a vorbit. Poporul si-a ales singur tartorii si metodele de tortura. Acum, poporul sa-si duca povara.
Toti avem poverile noastre de purtat.