One foot in the grave, one foot in the shower

Da, stiu, n-am mai scris de mult si da, stiu, am zis ca ma tin de blog si ca postez mai des; evident, nu s-a intamplat asta, dar nu cred ca mira pe nimeni.
Sambata noapte a fost majoratul Ramonei, foarte reusit, food, drink, friends & good music. M-am dus cu o durere de masea si m-am intors cu o raceala de proportii epice. Drept rezultat, azi nu prea ma duc la scoala. Totusi, cand ma gandesc ca trebuie sa trec pe la vreo 2 doctori, din care unul e dentist, scoala nu mai suna asa de rau (intre 5-6 ore de plictiseala si 10-15 minute de groaza simtind cum imi sunt scrijeliti dintii, aleg plictiseala oricand).
Duminica mi-am exercitat dreptul democratic de a pune stampile pe chestii si a le introduce, apoi, in urne. N-o sa intru in discutii politice, sunt destui analisti pentru asta. N-o sa spun ca prezenta la vot foarte mica indica faptul ca pe romani ii cam doare in fund cine ii conduce/reprezinta, prin urmare tara se cam duce de rapa; n-o sa comentez referendumul inutil si populist al personajului cu chelie proeminenta si ranjet schizofrenic; o sa ma privesc, resemnat, rezultatele votului si o sa observ, inca o data, ca sunt niste rezultate extrem de previzibile din partea unei mase amorfe de oameni prost informati, influentabili si extrem de previzibili pe care mai-marii nostri ii numesc popor.
Poporul a vorbit. Poporul si-a ales singur tartorii si metodele de tortura. Acum, poporul sa-si duca povara.
Toti avem poverile noastre de purtat.

Deus impeditio esuritori nullus

Azi am primit pe messenger un mass referitor la o romanca ce fusese scuipata in plina strada undeva in Italia. Mass-ul mai continea niste injuraturi gratuite la adresa italienilor si un indemn spre a nu mai cumpara produse "made in Italy".
Acum, situatia din Italia e de inteles din punctul de vedere al italienilor. Nu incurajez xenofobia, dar cum credeti ca ne-am simti noi ca romani daca am experimenta un aflux urias de imigranti din, sa zicem, Burkina Faso? Presupunand ca ar exista o parte din burkinambezi care sa isi castige traiul in mod legal, insa majoritatea lor ar fi pusi pe munca la negru, cersit si furturi, nu cred ca noi am avea o parere foarte buna despre saracii africani. Nu e corect, nu e frumos, dar n-a zis nimeni ca viata e dreapta.
Indraznesc sa spun ca "ne-am cam facut-o cu mana noastra". Romanii, ca popor, nu sunt dintre natiile cele mai nobile si avansate din punct de vedere al mentalitatii. Suntem lenesi, profitori, avari, ofticosi si incredibil de smecheri(nu in sensul bun, evident). Exista si romani admirabili, exemple de onoare si verticalitate, insa acestia au de dus lupta sisifica impotriva mostenirii aspectelor balcanice ale natiunii romane.
Suntem, ca popor, pe veci condamnati sa ne ispasim pedeapsa pe care ne-a impus-o soarta. Pe veci ostracizati la portile Orientului, europeni doar cu numele, dintotdeauna cu capul plecat, adunand firimituri de la "masa bogatilor", bantuim prin Europa de-a busilea si sarutam picioarele stapanilor care, zambind pe sub mustati, ne iau prea multe
 resurse si ne dau inapoi prea putine mijloace.
Putem sa trambitam sus si tare cat de nobili/mareti/grandiosi suntem ca popor, putem sa ridicam statuie tuturor personalitatilor noastre valoroase (care nu sunt decat niste exceptii
 confirmatoare de reguli), pana nu ne vom accepta conditia nu vom putea incerca sa o depasim,
 nu ne vom gasit identitatea.

P.S.: Titlul postului e un vechi proverb roman, care, tradus, ar suna cam asa:
"Nici un zeu nu poate opri un om flamand."

Critica distructiva si complexele

Spiritul critic a fost dintotdeauna o calitate a omului care a determinat progresul civilizatiei. Fara critica, nu poti sa stii ce nu e in regula, deci, nu poti sa stii ce trebuie ajustat/inbunatatit.
Critica constructiva, ignorand cacofonia, e un lucru util in majoritatea cazurilor; n-am nimic cu persoana care imi zice: "uite, aici gresesti" sau "asta n-ai facut bine pentru ca...", sau "ar trebui sa schimbi asta".

Insa, cum nu traim intr-o lume ideala, majoritatea oamenilor nu se comporta asa. Critica de dragul criticii e extrem de raspandita, iar reprezentantii ei, "carcotasii", sunt persoanele care critica orice, pe oricine, oricand, doar pentru a se pune pe sine in valoare sau pentru a-si ascunde propriile complexe.

Toti suntem complexati de cate ceva. Suntem constienti de un anumit defect al nostru si suntem atat de ingroziti ca si ceilalti ar putea afla, incat suntem dispusi sa facem orice (instinctiv ori constient) pentru a-l ascunde, mergand uneori pana la actiuni grotesti sau ridicole.

Revenind la carcotasi, acestia fac parte din categoria "complexatilor". Toti avem cate o doza de carcotas in noi, iar cel care neaga asta e ori inconstient ori ipocrit/narcisist. Atunci cand criticam pe cineva(si aici nu ma refer la critica constructiva, ci la "bataia de joc"/zeflemeaua), criticam exact defectul de care suntem complexati, de cele mai multe ori inconstient, incercand sa il ascundem la noi si sa il evidentiem la ceilalti.

Uneori, critica nici macar nu are un fundament real. Criticam o actiune a celuilalt, presupunand ca in spatele acelei actiuni se afla o motivatie, care de multe ori e falsa, dar noi am atribuit-o acelei persoane doar pentru ca aceea ar fi fost motivatia noastra daca am fi fost in acea situatie.

Sper ca am fost cat de cat coerent si relativ usor de urmarit/inteles in aberatia cugetarea mea.

Doar pentru ca noi avem anumite defecte, nu trebuie sa presupunem ca aceleasi defecte stau in spatele actiunilor tuturor celorlalti.

Coffee & the rain

Dimineata. Afara - zi mohorata, ploua marunt, monoton; inauntru - cald si bine, cafeaua fumegand pe birou.
Azi n-am scoala, asa ca pot sa-mi umplu ziua cu lucruri mult mai folositoare. O sa pun si ceva disertatii pe-aici pe blog, dar in mare parte o sa prestez munci intelectuale "pe diverse filiere" (mate, fizica) si o sa incerc un mini-proiect in C++ (n-am mai tastat o linie de cod de ceva timp).

Dezorganizare si rearanjament

Zilele astea mi-am revenit dintr-o perioada nefasta din punct de vedere al starii mele de spirit.

Incepusem sa "go soft", nu mai raspundeam pentru ceea ce gandeam/simteam, si, fara sa-mi dau seama, ma scaldam intr-o baltoaca de material lacrimogen si sirop ieftin; legat la ochi si refuzand sa ascult vocea ratiunii care urla din toti rarunchii sa "snap the hell out of it", am scris, si am scris din nou, pana mi-am dat seama (ajutat putin de cei din jurul meu, care urlau si ei din toti rarunchii) ca asta nu sunt eu, ceva nu e bine, ceva s-a schimbat si acel ceva trebuie schimbat la loc.

O sa-mi spuneti ca "si baietii plang cateodata". Posibil. Dar nu e un lucru pe care sa vrei sa-l impartasesti lumii. Ce sens are sa scrii pe blog chestii pe care doar tu le intelegi si pe care ceilalti or sa le inteleaga gresit? Tine-le pentru tine; lucru pe care n-am reusit sa-l fac; intr-un moment de slabiciune, am cedat, ceva acolo inauntru s-a rupt si am luat-o razna.

Well, here i am, the old me is back, ready for some old-fashion, classic blogging. Mai serios, mai acid, mai nepasator si mai putin "moale", ceea ce nu poate insemna decat "mai bun".

An analog guy in a digital world

"Roma arde", spunea el in timp ce-si mai turna un pahar de vin.
Si totusi iata-ma aici, inglodat pana la genunchi intr-o mare de inconstienti pragmatici si de analfabeti digitali; o masa amorfa de oameni condusi de un hedonism denaturat si adaptat nevoilor imediate. Propria bunastare devine mai importanta decat o constiinta curata; constiinta nu tine de foame, nici de frig.
Ne vindem sufletele pentru placeri neinsemnate, minuscule; suntem atat de obsedati sa simtim ceva, orice, incat ne izbim unii de altii, ne aruncam pe jos si ne afundam in noroiul mediocritatii, traind cu iluzia ca inotam in oceanul fericirii.
Starea de aparenta fericire continua, de multumire este de fapt o capitulare, o acceptare a realitatii crude si implacabile: nu mai suntem in stare sa simtim. Obosim alergand dupa fericirea adevarata toata viata si ne resemnam cu iluzii; aur din plastic galben, diamante de sticla sparta, zei de carton si vise ieftine din confetti si poleiala argintie.

Vreau sa cred ca mai exista altruism pur;
Ca nu tot ce facem are un scop ascuns, constient sau subconstient;
Pastrati-va zeii de carton si visele ieftine.