Si ce frig e in noaptea asta...

Deschide ochii; intuneric. Abisul negru, adanc, sub pasii sai, insa el nu poate deslusi nimic: nici o forma, nici o umbra, nici o culoare in afara de negrul rece, mat.
Frigul incepe sa il macine. Il simte in oase, in muschi, in piele, arzandu-l pe dinauntru si inghetandu-l pe dinafara, totusi el paseste mai departe, tot mai adanc in intunericul de nepatruns.
In jurul lui, voci palide, inumane, ca niste suieraturi de crivat, il cheama, ii soptesc in adancurile mintii, ii ingheata inima si ii impietresc vointa.
Cu cat inainteaza, vocile se aud mai tare, tot mai tare, agonizante, vocile nebuniei; frigul il cuprinde, tot mai puternic. In curand n-o sa mai poata sa reziste, n-o sa mai poata lupta.
In fond, la ce bun sa mai lupte? Cu ultimele puteri, mai face un pas, apoi se lasa in voia intunericului; frigul il incolaceste cu bratele reci; vocile ii soptesc un cantec de leagan, iar ochii i se inchid...

Intunericul se lasa

Stelele toate au murit

Si ce frig e in noaptea asta...