I have seen things you will never see

Pierzand timpul cu scrieri pseudo-filosofice si cvasi-artistice, n-am mai scris nimic despre viata mea, asa cum e ea, fara simboluri, metafore, intelesuri ascunse si sugestii codificate.
Viata mea e plina. Plina de tot felul de nimicuri care ajung sa-mi acapareze timpul.
Pregatirea pt. facultate a intrat in ritmul ei, pe fagasul firesc; mate, fizica, romana, mate, fizica puse intre paranteze si ciclate la infinit. Bine, nu chiar la infinit, inca vreo 3/4 de an. Printre picaturi, se mai iveste timp de-o muzica, de-o carte (colectia Cotidianul ma aprovizioneaza cu literatura bunicica la saptamana) de-un film(a se citi "episod din grey's anatomy, in fiecare vineri si ocazionalele dvd-ripuri descarcate absolut ilegal si fara remuscari").
Scoala ma irita. Nu conceptul de scoala, ci majoritatea creaturilor ce o populeaza. Cateaodata mi se pare ca singurul lor scop in viata e sa demonstreze cat de putin ii duce.
Toti sunt stresati, ca viata-i grea, ca lumea-i rea... Transparenta, ipocrizie, grandomanie si prostie la tot pasul. Eu le vad pe toate si, intr-un fel straniu, ma afecteaza. Citandu-l pe amicul meu Charlie, "Ieremia sa-i pieptene..."
Scad un "1" din AMR si incerc sa inchid ochii, sa nu mai vad tot ce e in jurul meu.

Sunt singur intre orbi

Just can't seem to get it right today

Soare. Racoare. Miros de toamna; frunze rosii, galbene, rosii; miros de roua si fum; dimineata perfecta.
Cana de cafea goala pe birou, foaia goala in fata mea, privirea mea spre zarea perfecta si
Goala.
De ce nu pot sa ma bucur pur si simplu de tot ce e in jurul meu? Am tot ce imi trebuie, dar nimic din ce vreau. Ceva lipseste. Si acel ceva e
Totul.

Soarele imi zambeste
Frunzele cad pentru mine
Micile lucruri perfecte si goale

Si ce frig e in noaptea asta...

Deschide ochii; intuneric. Abisul negru, adanc, sub pasii sai, insa el nu poate deslusi nimic: nici o forma, nici o umbra, nici o culoare in afara de negrul rece, mat.
Frigul incepe sa il macine. Il simte in oase, in muschi, in piele, arzandu-l pe dinauntru si inghetandu-l pe dinafara, totusi el paseste mai departe, tot mai adanc in intunericul de nepatruns.
In jurul lui, voci palide, inumane, ca niste suieraturi de crivat, il cheama, ii soptesc in adancurile mintii, ii ingheata inima si ii impietresc vointa.
Cu cat inainteaza, vocile se aud mai tare, tot mai tare, agonizante, vocile nebuniei; frigul il cuprinde, tot mai puternic. In curand n-o sa mai poata sa reziste, n-o sa mai poata lupta.
In fond, la ce bun sa mai lupte? Cu ultimele puteri, mai face un pas, apoi se lasa in voia intunericului; frigul il incolaceste cu bratele reci; vocile ii soptesc un cantec de leagan, iar ochii i se inchid...

Intunericul se lasa

Stelele toate au murit

Si ce frig e in noaptea asta...

The call to arms was never true

singur pe strada miros ploaia de fapt amenintarea ploii promisiunea ei imi imaginez ca ploua aud picurii clipocind pe asfalt simt apa izbindu-mi fata deschid ochii aceeasi strada goala trecatori transparenti insipizi si inodori cu mase neglijabile

ciocniri perfect elastice ma las dus de inertie aleatoriu plutesc in vid o frunza ma priveste cu ochi umezi intorc capul privirea ei ma arde soaptele ploii se aud printre zgomotele distonante

daca as merge cu viteza luminii m-as dezintegra m-as intoarce in timp as opri timpul intr-o zi de toamna fara ploaie doar cu mirosul ploii in aer si cu promisiunea ei in gand

O, autumn, where art thou?

Zi de vara in octombrie.
Soarele ma irita cu lumina lui prea puternica. Cerul senin ma priveste sfidator, de parca ar fi vina mea ca imi doresc sa ploua. Caldura e sufocanta, nu-si are locul, totusi e toamna, unde sunt zilele mohorate, ploioase, reci?
Toamna ne-a parasit. A plecat, s-a urcat intr-un tren si nu s-a mai uitat inapoi. Inapoi eram eu. M-a lasat dezamagit, deziluzionat, pe peron, asteptand-o.
In jurul meu, frunzele cad fara sa le pese ca toamna nu mai e, irosindu-si cantecul de lebada, reprezentatia finala; o frunza care moare vara isi rateaza spectacolul, ca un actor care il joaca pe Hamlet pe scena de la "O scrisoare pierduta", dezamagindu-si publicul.

Singur, pe peron, astept toamna.

Cerul imaculat imi surade in ciuda.

Nimeni nu observa frunzele ce mor intr-o zi de vara.