Un sfert de zi

29 februarie. Ziua unica. Cea mai importanta din toate zilele anului, prin simplul fapt ca o traim doar o data la 4 ani. In fiecare an avem craciunul, anul nou, pastele, ziua noastra si alte zile special de materialiste. Azi e altfel, pentru ca pe "azi" n-o sa o mai intalnim decat peste 4 ani. Singura zi in care putem sa zicem lucrul asta. Totusi, o sa o uitam ca pe oricare alta.
Ziua de azi simbolizeaza imperfectiunea noastra sublima; n-am reusit sa impartim anul intr-un numar egal de zile; sau poate n-am vrut. Poate am suras in gand cand am creat o zi care "apare" doar o data la 4 ani. Ne-am simtit mai aproape de divinitate. Si am vazut ca era bine.

Letter never sent

Acum trei ani am scris o scrisoare. Scrisoarea inca mai e intr-un dulap, in camera mea. N-am trimis-o niciodata, din neunumarate motive posibile: frica, timiditate, lasitate...

Acum trei ani cantam cu nepasare. Lumea era prea mica, eu ma simteam, ma stiam in varful ei, iar glasul meu cutezator, o zguduia din temelii.

Acum trei ani visam mult. fara inhibitii, fara constrangeri, euforic, ilogic; visam in miezul toamnei o vara insorita, un cer fara nori...si marea.

Acum trei ani iubeam pueril; fara sa gandesc, sa rationez, sa rationalizez, impotriva tuturor posibilitatilor; iubeam visand si visam iubind.

Acum trei ani era perfecta. O proiectie a imaginatiei mele in planul real; o naluca, un inger.

Azi am rupt scrisoarea. Azi cant fals, cu un glas ragusit ce nu mai poate misca muntii; azi visez putin, crampeie, cioburi de vise; azi iubesc rational; azi ea e doar reala, golita de sensuri, de farmec, o fantoma.

Acum trei ani am ars o fotografie.

Puppets & strings

Lumea e un haos in perfecta stare de echilibru dinamic. Totul se compenseaza, totul se transforma, nimic nu e nesemnificativ, orice factor, cat de mic, poate influenta totul. E o perfecta stare de gratie pe care noi nu putem sa o explicam, sa o determinam, sa o calculam. Putem doar sa o traim. Nu putem sa acceptam ideea ca totul e predestinat, ca, avand exact aceiasi factori in aceleasi proportii, acelasi lucru se va intampla de fiecare data. Actiunile noastre sunt date de suma influentelor pe care le-am avut de cand ne-am nascut pana la acel moment in timp. Si nasterea noastra a fost determinata, si nasterea parintilor, bunicilor nostri, mergand inapoi pana la crearea primei celule, si chiar mai inapoi pana la aparitia universului. Daca am reusi sa recreem in mod identic conditiile de la inceputurile planetei noastre, am reusi sa repetam istoria.
Dar cred ca am mers prea departe cu teoriile. Ideea e ca suntem neputinciosi. Putem sa ne autoiluzionam cat vrem ca alegerile noastre conteaza, pentru ca, la modul absolut, nu e adevarat. Dar, cum noi nu stim ca nu conteaza, de fapt, relativ la noi, conteaza. Makes sense, doesn't it?

God hates us all

Care sunt lucrurile care ne definesc? Care sunt lucrurile care ne fac sa traim chiar si dupa ce am incetat sa respiram, chiar daca suntem la 2 metri sub pamant?
Posesiunile materiale ies, clar, din discutie. Sunt prea volatile, prea nestatornice pentru a conta vreun pic. Cautam toata viata implinirea materiala, confortul fizic, ne mandrim cu achizitiile noastre, ne cantonam in ele, ne izolam de ceea ce e cu adevarat important. Si, pana la urma, tot ce am construit se naruie odata ce ne-am incheiat socotelile cu lumea.
Religia e o sabie cu doua taisuri. Credinta in faptul ca bunatatea, sacrificiile si nedreptatile indurate imi vor asigura un loc in rai, unde toate sunt bune si frumoase si unde imi voi primi, in sfarsit, rasplata, e un mod prea materialist de a privi lucrurile pentru o conceptie ce ar trebui sa priveasca latura spirituala, nu materiala, a existentei. Adunam faptele bune, scadem pacatele si pac!, rezultatul: rai sau iad. Sunt oameni care se agata toata viata lor de firul subtire de speranta oferit de religie, si care sufera o deceptie masiva in momentul final; asteptand izbavirea de la suferinta pamanteasca, sunt loviti de raspunsul rece si dur al sfarsitului: asta a fost tot, nu mai exista o alta viata, ti-ai avut sansa si ai ratat-o, shit happens, better luck next time. Oh, wait, there is no next time, is there?
Asa ca traiti-va viata oameni buni, nu asteptati raspunsuri revelatoare de undeva de sus, de la un batran cocotat pe un norisor.

Filme noi, filme bune, filme de oscar

Filme...am vazut destule in ultima vreme cat pentru 10 posturi, dar o sa ma limitez la cele care m-au impresionat cel mai mult.

No country for old men, de departe cel mai titrat film al anului, fara indoiala cel mai bun. E aproape perfect din multe puncte de vedere. Regizoral, e o capodopera. Personajele au "fler", sunt unice, deosebite. Desi trateaza un subiect sumbru, il scoate la capat onorabil si fara clisee rasuflate. Javier Bardem de departe cel mai bun actor din film.

Juno:surpriza,revelatia, buturuga care rastoarna tot ce prinde in cale. Un
 film indie care a impresionat multi "experti"; Subiectul nu e cine stie ce, dar personajele sunt 
bine conturate. Dialogul e genial si asta da intreaga savoare filmului. A, da, si muzica e deosebita si extrem de bine pusa.

Michael Clayton. Film serios, fara elemente senzationale, dar bine pus la punct.George Clooney face un personaj cu multa substanta, care impreuna cu Tilda
 Swinton si Tom Wilkinson, duce in spinare mai tot filmul. Pacat ca a existat un Daniel Day Lewis, Clooney chiar merita un oscar pentru rolul asta.

Into the wild: bun. Calatoria personajului principal de-a lungul si de-a latul americii capata
proportii epice prin tipologiile dezvoltate de personajele intalnite pe drum. Un fel de bildungs-film, daca mi se permite exprimarea.

Daca tot am vorbit in mare parte despre filmele de oscar de anul acesta, ar trebui sa mentionez si Atonement (nu m-a impresionat prea tare, prima jumatate de ora e buna, dupa aceea incepe sa se imputa) si There will be blood (bun de vazut pentru rolul lui Day Lewis).

Sa zicem ca punem punct aici. Or sa mai vina posturi cu filme, dar nu vreau sa le epuizez pe toate odata. Vizionare placuta.

P.S. La vizionarea filmelor de mai sus se interzice clar popcornul. Nu ne jucam cu astfel de filme.

Fiul risipitor

Vine primavara. Natura se trezeste la viata, zapada se topeste, gazele zboara, pasarelele canta, pomii inmuguresc si toate celelalte clisee care se zic primavara.
Iesind din letargie, m-am hotarat sa mai trec si eu pe aici din cand in cand, sa-mi mai descarc mintea suprasaturata si sa-mi mai deversez "stresul".
Ce sa mai zic? Bacu' si admiterea stau deasupra mea ca sabiile lui Procust, ca patul Ariandei, ca firul lui Damocle (gata cu permutarile, enough is enough), dar n-au un efect considerabil. Inca n-am intrat prea tare in priza; parca ceva e ciudat, nu simt nimic din agitatia pe care ar trebui sa o simt in apropierea "marii treceri"; eh, whatever, sa trecem peste asta.
A venit primavara, daca n-am spus mai devreme. Se simte. In aer, in apa, peste tot. Ceva nu mai e la fel. A disparut amorteala, nu se mai simte mirosul de platitudine in aer, ceva s-a schimbat in jurul meu. Sau poate in mine. Sau nu. Oricum, se simte.
Ce-am mai fact in ultima vreme? Nimic special...scoala, calculator, carti, iar scoala , filme. Multe filme. Si seriale. De fapt, pregatesc un post despre ce am vazut in ultimele luni (recomandari, critica etc).
Ei, deja ma intind cu vorba (de fapt cu scrisul, dar sa trecem peste detalii). Or sa mai tot apara posturi pe-aici, asa ca, daca mai exista vreun cititor care n-a dat bir cu fugitii, incepeti sa dati "refresh" mai des.
Punct si virgula