Remember 9C part II sau Cronica unei timiditati excesive

         Coridoarele sunt lungi, inalte si strabatute de o lumina stearsa, care se reflecta oarecum in podeaua lucioasa si in peretii care, candva, erau acoperiti cu o vopsea imaculata. Se vedea clar ca de mult nu se mai sinchisise nimeni sa improspateze stratul de vopsea. Observa detalii neinsemnate: un elev ii pune piedica altuia undeva la capatul culoarului, un profesor il urecheaza pe un pusti neastamparat, o fata isi rupe un toc si cade, starnind rasete copioase.
           Grupul lui il poarta spre clasa. Se pare ca multi stiu deja liceul pe dinafara, altfel cum ar fi gasit clasa atat de repede? Duh, e scris pe usa. 9C. Mate-info intensiv. Diriginte.
            Intrand in clasa, apuca sa arunce o privire fugara pana e impins de colegii lui din spate; trebuia sa inainteze, bloca usa. Ce ciudat suna: colegii lui. Habar n-are cine sunt. Niste pusti/pustoaice de varsta lui despre care nu stie mai nimic si cu care urmeaza sa imparta, se zice, cea mai frumoasa perioada din viata.
           Clasa e mare si inalta. Prin ferestre se scurge parca aceeasi lumina densa, galbuie, de data asta reflectata de lacul bancilor proaspat lustruite, in asteptarea noilor generatii de elevi. Pe table scrie ceva, incearca sa se concentreze si sa distinga literele, dar nu reuseste. Pune accesul de miopie spontana pe seama emotiilor si trece mai departe. Parchetul e antic si scartaie la orice pas; bancile sunt vechi si se vede ca s-a depus ceva efort spre indepartarea urmelor lasate de multimea de suporteri infocati, rockeri, rapperi, nazisti, indragostiti sau vandali, care, candva in trecut, au incercat sa lase posteritatii o farama din intelepciunea lor.
            Simtindu-se stanjenit ca sta in picioare ca un turn de control, se aseaza intr-una din banci. Hmmm, e mai spatioasa decat pare. Uite, are si pupitru, si scobitura pentru pix/stilou, e destul de confortabila. Incearca sa faca abstractie de scandura lipsa din scaun, care ii supune posteriorul unui supliciu deloc lesne de ignorat; trecand o mana peste suprafata lacuita a bancii, se inteapa intr-o aschie; tocmai cand incearca minutios sa-si scoata resturile aschiei din mana, observa pe cineva stand in picioare, langa banca lui, uitandu-se fix la el, parca asteptand ceva. Se intoarce spre persoana misterioasa, privindu-l cu mirare; desi e mic de statura, sta drept (putin prea drept), asteptand cu un aer de superioritate vadita. Intinde mana.
            -Eu sunt Pelcea.
            Daca ar fi putut sa-si ridice spranceana, ar fi facut-o. 'Ce daca esti Pelcea? Bravo tie. De fapt, mai auzise numele pe la colegele lui de meditatie. Putin sub jumatate din membrii clasei 9C fusesera colegi la o scoala oarecum privata(singura din oras) si se cunosteau destul de bine. (re)Numele lui Pelcea ajunsese de cateva ori si pe la urechile sale; auzise ca e un elev extraordinar, laudat de toti profesorii, desi nu stia sigur in ce domeniu se distinsese.
             -Andrei Ccc...Croitoru.
            A doua oara cand incearca sa vorbeasca si cuvintele ii sunt potrivnice. Se admonesteaza in gand pentru gestul clar de slabiciune. "I-am dat satisfactie. Uita-te la el, cum vine el ingamfat sa socializeze cu tipul retras din ultima banca, facand un gest caritabil din marinimia lui suprema. I-a cerut cineva vreun pic din marinimia lui? Sa si-o tina pentru el..."
            Pelcea mai mormaie cateva cuvinte; incearca sa-i raspunda, nu stie sigur daca a zis cu adevarat ceva sau daca vorbele au ramas in stadiu de concept in mintea sa.
             Se ridica din banca, iese din clasa, se plimba cu un aer fortat de lejeritate. Se opreste langa un grup de colegi de-ai lui cu care facuse cunostinta mai devreme. Erau trei adunati in jurul unuia din ei, caruia i se adresau cu numele "hagi". Nu stia sigur daca era numele lui real sau daca era foarte bun la fotbal(nu parea genul fotbalistului, dar tot ce se poate...) sau daca era vreo porecla dobandita cine stie cum. Cei trei par ca nu-l observa. Isi face loc incet, neinsistent, pe langa ei, ascultand conversatia. Tancuri, grenade, AG-uri si polemici pe subiectul puterii de distrugere a instrumentelor de mai sus. Asculta, mirat, un schimb acid de replici despre diferentele dintre un frag grenade si un concussion grenade, in timp ce un fior de panica si dezradacinare ii cuprinde sira spinarii. Astia sunt colegii lui? O trupa pestrita de nebuni imgamfati care se stiu deja toti intre ei si in care el nu va reusi niciodata sa se integreze. Nelinistile ii sunt calmate oarecum de gandul ca nu toti colegii lui erau asa. Doar baietii. Cu fetele nu intrase aproape deloc in vorba. Oare cum erau colegele lui? La prima vedere ii parusera simpatice si de treaba. Oare printre ele o sa-si gaseasca vreo buna prietena, sau mai multe bune prietene, sau marea dragoste, asa cum auzise ca se obisnuieste la liceu? Se decide sa intre in vorba cu viitoarele colege. Pe cateva dintre ele deja le cunoaste, asa ca nu-i va fi prea greu sa se lipeasca unui grup de discutii. Cum pe coridor nu mai era nimeni, intra in clasa. Isi arunca privirea in mijlocul salii; atunci o vede. Si atunci simte ca nimic nu va mai fi la fel.