In limbo

Zilele astea vara e in toi; ceruri impecabil de senine dimineata, furtuni calde dupa-amiaza, cuptor in aer liber la pranz. Caldura topeste tot: simturi, vointe, ganduri, vorbe, vise.
Zilele astea sunt banal in totaliate. Ma simt incapabil sa creez ceva original, orice gand ce-mi incolteste in minte mi se pare o copie a unei idei pe care am auzit-o undeva, candva. Ma simt amortit, tintuit in loc de o forta invizibila careia imi e imposibil sa ma impotrivesc. Vad lumea de afara, traieste, respira, se misca, in timp ce eu sunt prins in balonul meu de sapun pe care n-am puterea sa-l sparg.
Zilele astea astept. Astept...nici eu nu stiu ce. Stiu doar ca trebuie sa fie altceva. Alta zi, alta priveliste, alti oameni, alta lume. Am terminat o etapa din viata (ce cliseic suna), o alta etapa ma asteapta peste cateva saptamani; dar pana atunci ce se intampla? Ce ar trebui sa fac? Simt cum timpul trece prin mine ca vantul printre ramurile goale, fara sa lase vreo urma, fara sa schimbe ceva, fara sa conteze. Zile pierdute in asteptare, sub indemnul cald al verii care topeste tot.